PASUL 4

"Am făcut, fără teamă, un inventar moral amănunţit,  al propriei persoane." 

Natura ne-a înzestrat cu instincte, nu fără motiv. Fără ele, n-am fi fiinţe umane complete. Dacă atît bărbatul, cît şi femeia, nu şi-ar căuta securitatea personală în faţa primejdiilor, dacă n-ar face efortul procurării hranei şi al construirii unui adăpost, n-ar exista supravieţuirea. Dacă omul nu s-ar reproduce, pămîntul n-ar fi populat. Dacă n-ar exista instinctul social, dacă oamenii nu s-ar sinchisi de traiul printre semeni, n-ar exista societatea. Deci, asemenea dorinţe -de relaţii sexuale, de securitate materială şi emoţională, precum şi de compania semenilor- sînt perfect corecte şi necesare; sînt, fără îndoială, daruri Dumnezeieşti.

Totuşi, aceste instincte, atît de necesare existenţei noastre, adesea îşi depăşesc funcţiile proprii. Puternic, orbeşte, deseori subtil -ele ne conduc, ne domină, ne guvernează viaţa cu insistenţă. Dorinţele noastre sexuale, materiale şi de securitate emoţională, precum şi de a ocupa un loc important în societate, ne sînt adesea tiranii vieţii. Cînd deviază astfel de la propria orbită, instinctele naturale ale omului îi produc acestuia grave necazuri, fiind aproape singura sursă a tuturor necazurilor omeneşti. Nici o fiinţă umană, oricît de bună, nu scapă de astfel de necazuri. Aproape orice problemă emoţională serioasă poate fi privită ca un caz de instinct prost direcţionat. Cînd se produce acest fenomen, înseamnă că valoroasele noastre resurse naturale, numite instincte, au devenit handicapuri fizice şi mintale.

Pasul Patru este efortul nostru viguros şi susţinut de a ne descoperi aceste handicapuri, trecute şi prezente. Vrem să aflăm cu precizie, cum, cînd şi unde am deviat, din cauza dorinţelor noastre naturale. Dorim să ne uităm, cinstit, la nefericirea pe care acestea le-a produs-o altora şi nouă înşine. Cînd ne descoperim deformările emoţionale reale, putem începe corectarea lor. Fără un efort persistent de bunăvoinţă în acest sens, ne rămîn prea puţine şanse pentru o abstinenţă împlinită şi pentru un sentiment de satisfacţie. Fără un inventar amănunţit şi făcut cu un spirit eliberat de sub imperiul fricii, cei mai mulţi dintre noi am descoperit că acea credinţă - care să funcţioneze de-adevăratelea în existenţa noastră zilnică - rămînea undeva departe de noi.

Înainte de a ataca problema inventarului în detaliu, haideţi să aruncăm o privire asupra problemei de bază. Simple exemple, precum cele ce urmează, au o bogăţie de înţelesuri, cînd cugetăm asupra lor. Să presupunem că cineva plasează dorinţele sexuale mai presus de toate. Întra-un asemenea caz, impulsul imperios poate distruge omului respectiv atît şansele de a cunoaşte securitatea materială şi emoţională, cît şi poziţia sa socială. Altul poate dezvolta o obsesie financiară atît de puternică, încît nu mai doreşte nimic altceva, decît munţi de bani. Alunecînd în extreme, poate deveni un avar, ba chiar un ascet, care îşi refuză bucuria vieţii de familie şi a prieteniei.

Căutările sentimentului de securitate nu sînt întotdeauna legate de bani. Deseori vedem cîte o fiinţă umană terorizată de spaime, hotărîtă să depindă total de ghidarea şi protecţia unei persoane mai puternice. Cel slab, nereuşind să facă faţă responsabilităţilor proprii în viaţă prin resursele sale, nu se maturizează niciodată. Nu va cunoaşte niciodată altceva decît dezamăgiri şi neputinţă. Cu vremea, protectorii săi, ori dau bir cu fugiţii, ori mor, iar el rămîne, încă o dată, pradă singurătăţii şi fricii.

Ne-a fost dat să vedem şi bărbaţi şi femei însetaţi de putere, care îşi dedică viaţa efortului de a-şi guverna semenii. Cel mai adesea, aceştia risipesc în vînt orice şansă de a cunoaşte sentimentul de siguranţă şi fericirea unei familii. Ori de cîte ori o fiinţă umană devine cîmpul de bătălie al instinctelor, se elimină orice şansă de pace sufletească pentru acea fiinţă.

Dar pericolul nu constă numai în atît. Ori de cîte ori o persoană îşi impune nerezonabil instinctele asupra altora, se instalează nefericirea. Goana după averi îi terfeleşte pe toţi cei aflaţi în cale, apoi, din ea se vor naşte mînia, invidia şi dorinţa de răzbunare. Dacă dorinţele sexuale sînt scăpate din frîu, se ajunge la acelaşi rezultat. Prea multe insistenţe pentru atenţia, protecţia şi iubirea altora nu pot duce decît la dominaţie şi repulsie, din partea protectorilor înşişi-două sentimente la fel de nesănătoase ca şi insistenţa cu care sînt solicitate. Cînd dorinţa cuiva de prestigiu personal scapă de sub control-fie la o şezătoare, fie la masa unei conferinţe internaţionale-vor exista oameni care vor avea de suferit şi se vor revolta. Această ciocnire de instincte este capabilă de a produce orice, de la o primire rece, la o răzmeriţă nemascată. Prin aceste căi ne punem în conflict nu numai cu noi-înşine, ci şi cu alţii, care-şi ei-au instincte.

Este important ca alcoolicii, mai ales, să fie în stare să vadă că instinctele scăpate din frîu sînt cauza ascunsă a băutului lor destructiv. Noi am băut, ca să ne înecăm teama, frustrarea, depresia. Am băut ca să scăpam de vinovăţia patimilor noastre, apoi am băut iar, ca să ne simţim în stare de noi sentimente pătimaşe. Am băut pentru satisfacerea vanităţii noastre-ca să ne putem savura mai mult visele nebuneşti de glorie şi mărire. Această perversă boală a sufletului nu este plăcută la vedere. Instinctele aflate în tărăboi nu se supun investigaţiilor. În secunda în care facem o încercare serioasă de a le sonda, ne expunem unor reacţii dure din partea lor.

Dacă temperamentul nostru este unul depresiv, devenim capabili de sentimente adînci de vinovăţie şi de lehamite de sine. Ne bălăcim în mlaştina murdară şi deseori găsim o plăcere în durerea şi nenorocirea în care ne zbuciumăm. Pe măsură ce prelungim această activitate melancolică pînă la cote morbide, ni se întîmplă să ne pomenim scufundaţi atît de adînc în disperare încît nimic altceva, decît uitarea completă, nu pare a mai rămîne ca o soluţie posibilă. În acest punct, ne-am pierdut orice privire de ansamblu, deci, şi ultima fărîmă de smerenie. Ne aflăm sub imperiul celeilalte feţe a mîndriei. Demersul nostru de acest tip este departe de a fi un inventar moral; este exact procesul prin care depresivul ajunge, de atîtea ori, fără ocol, direct la sticlă şi la moarte.

Dacă, dimpotrivă, avem o înclinaţie naturală către auto-mulţumire şi grandomanie, reacţia noastră este exact opusă celei descrise mai sus. Sugestia AA, de a ne face inventarul, ne va jigni. Fără îndoială, vom sublinia mereu, cu mîndrie, ce viaţă grozavă am dus noi, înainte ca sticla să ne subjuge. Vom ţine morţiş că defectele noastre majore, dacă vom recunoaşte că avem vreunele, au fost cauzate în special de băutul abuziv. Lucrurile fiind astfel, credem atunci că e logic-nu?-ca, în primul, în al doilea şi în al miilea rînd, abstinenţa să rămînă singurul lucru care merită strădaniile noastre. Gîndim că, în clipa în care renunţam la alcool, caracterul nostru, impecabil pe vremuri, se va revigora de la sine. Dacă am fost mereu nişte oameni cumsecade, în afară de faptul că beam, la ce ar mai folosi un inventar moral, acum că sîntem abstinenţi?

Ca să ocolim inventarul, ne mai găsim o minunată scuză. Actualele noastre nelinişti şi necazuri-ne tînguim noi-sînt cauzate de purtarea altor oameni, oameni care chiar că au nevoie de un inventar moral! Sîntem siguri că noi am fi imediat în regulă, dacă acei oameni s-ar purta mai bine cu noi. De aceea, considerăm că indignarea noastră este justificată şi rezonabilă, şi că resentimentele noastre sînt "de soi bun." Noi n-avem nici o vină. Ei sînt vinovaţii!

La această etapă a abordării inventarului, naşii noştri ne pot arunca un colac de salvare. Le stă în putere acest lucru, pentru simplul motiv că sînt purtătorii experienţei testate a AA-ului, în privinţa Pasului 4. Naşul îl linişteşte pe un fin melancolic, arătîndu-i mai întîi că nu este un caz ciudat sau deosebit, că defectele sale de caracter poate nu sînt nici mai numeroase, nici mai rele decît ale altui membru AA. Naşul dovedeşte acest lucru imediat, pentru că vorbeşte de bună-voie, simplu şi fără ifose, despre propriile sale defecte, trecute şi actuale. Acest mod calm, dar realist, de a-şi face propriul inventar este deosebit de încurajator. Naşul va scoate în relief, probabil, faptul că-precis-finul posedă şi calităţi, în paralel cu handicapurile. Această precizare tinde să alunge sentimentele morbide şi încurajeaza echilibrul. De îndată ce începe să fie mai obiectiv, debutantul AA îşi poate inspecta defectele cu mai mult curaj, cu mai puţină teamă.

Naşul unui debutant care nu simte nevoia inventarului se vede confruntat cu o cu totul altă problemă. Şi aceasta, pentru că oamenii care sînt dominaţi de mîndria de sine, sînt orbi la propriile handicapuri. Astfel de debutanţi AA au rareori nevoie de încurajări. Problema este să-i poţi ajuta să-şi descopere o fisură, în zidurile construite de orgoliul lor, prin care să poată pătrunde un strop din lumina raţiunii.

În primul rînd, li se poate spune că majoritatea membrilor AA suferiseră grav, din cauza maniei auto-justificărilor, în zilele consumului de alcool. Pentru cei mai mulţi dintre noi, auto-justificarea era izvorul pretextelor-desigur, pretexte pentru băut şi pentru tot soiul de comportamente smintite şi vătămătoare. Noi fuseserăm nişte artişti rafinaţi în inventarea de alibiuri. Trebuia să bem, pentru că vremurile erau grele sau erau bune. Trebuia să bem, pentru că în căminul nostru era multă iubire sau nu era iubire deloc. Trebuia să bem, pentru că la serviciu aveam mari succese sau eşecuri zdrobitoare. Trebuia să bem, pentru că naţiunea noastră cîştigase războiul sau pierduse pacea. Şi tot aşa, la infinit.

Credeam că beam din cauza "situaţiilor;" cînd am încercat să îndreptăm acele situaţii şi am constatat că nu reuşeam s-o facem într-un mod care să ne satisfacă, băutul ne-a scăpat de sub control şi am devenit alcoolici. Nu ne-a trecut niciodată prin cap că era nevoie să ne schimbam pe noi-înşine, ca să facem faţă situaţiilor de orice natură.

Dar, în AA, am învăţat, încet-încet, că trebuia făcut ceva cu resentimentele, cu dorinţa de răzbunare, cu auto-compătimirea şi cu orgoliul nejustificat. Trebuia să înţelegem că, ori de cîte ori ne "dădeam mari," ne făceam duşmani. Trebuia să înţelegem că, atunci cînd găzduiam sentimente de ranchiună şi setea de răzbunare pentru fiecare înfrîngere, ne loveam pe noi-înşine cu biciul mîniei, cu care intenţionam să-i lovim pe alţii. Am învăţat că, dacă sîntem cu adevărat într-o criză de exasperare, este nevoie-în primul rînd-să potolim exasperarea, indiferent de cine sau ce ne-ar fi produs-o.

Uneori, a fost necesar timp îndelungat pînă să înţelegem cum am ajuns victime ale emoţiilor excesive. Le puteam zări imediat la alţii, dar foarte încet în noi-înşine. Mai înainte de toate, trebuia să admitem că aveam multe dintre aceste defecte, chiar dacă astfel de dezvăluiri se dovedeau dureroase şi umilitoare. Cît despre rolul jucat de alţii, trebuia să eliminăm, din vocabular şi din gîndire, cuvinte de acuzare. Am avut nevoie de foarte multă bunăvoinţă, ca măcar să demarăm. Dar, odată depăşite primele două-trei obstacole din această cursă, restul traseului a început să arate mai lin. Căci începeam să avem o vedere de perspectivă asupra persoanei noastre-cu alte cuvinte: am început să cîştigăm o doză de smerenie.

Desigur, depresivul şi cel însetat de putere reprezintă cazuri extreme de personalitate, tipuri care se găsesc din abundenţă în AA şi în lumea înconjurătoare. Adesea, aceste personalităţi sînt conturate precis, ca în descrierea de mai sus. Dar, tot aşa de des se întîmpla să ne încadrăm, unii dintre noi, mai mult sau mai puţin, în ambele categorii. Fiinţele umane sînt foarte diferite, deci va fi necesar ca fiecare dintre noi-cînd îşi face inventarul-să-şi determine defectele de caracter individuale. După ce şi-a găsit şi şi-a pus papucii pe măsură, fiecare va păşi mai departe, cu o doză nouă de încredere că măcar acum se află pe drumul corect.

Acum, haideţi să reflectăm la nevoia unei liste cu cele mai evidente defecte de personalitate, pe care le avem toţi, mai mult sau mai puţin. Celor care avem o educaţie religioasă, o asemenea listă ne va apărea ca o înşiruire de violări grave ale unor principii morale. Alţii, vom considera că este o listă de defecte de caracter. Iar alţii o vom numi un index al neadaptării noastre. Pe unii, ne va irita o discuţie despre imoralitate, ca să nu mai vorbim despre păcate! Dar toţi-care, cel puţin, putem fi rezonabili-vom cădea de acord asupra unui punct: că tare multe nu sînt în regulă, în ce ne priveşte pe noi, alcoolicii; că multe schimbări aşteaptă să fie făcute în această privinţă-asta în cazul în care aşteptăm o abstinenţă împlinită, progres şi capacitatea de a face faţă vieţii.

Ca să evităm orice confuzie în privinţa numelor pe care le dăm defectelor, haideţi să luăm o listă recunoscută universal ca fiind a slăbiciunilor umane majore-cele Şapte Păcate Mortale: orgoliul, zgîrcenia, luxul excesiv, mînia, lăcomia, invidia şi lenea. Nu este o întîmplare că orgoliul se află în fruntea listei. Căci orgoliul, care mînă către auto-justificări şi care este întotdeauna stimulat de frici conştiente şi inconştiente, este cel care hrăneşte majoritatea greutăţilor omeneşti, zidul principal care blochează un progres adevărat. Orgoliul ne îmboldeşte să avem-de la noi-înşine şi de la alţii-pretenţii care nu se pot satisface fără pervertirea sau fără folosirea greşită a instinctelor date de Dumnezeu. Cînd satisfacerea instinctelor noastre-sexuale, sociale şi de securitate-devine unicul scop al vieţii noastre, atunci îşi face apariţia orgoliul, ca să ne justifice excesele.

Toate eşecurile noastre generează frică, aceasta boală a sufletului. La rîndul ei, frica generează mai multe defecte de caracter. Teama prostească de faptul că instinctele nu ne vor fi satisfăcute, ne împinge să rîvnim la bunurile altora, să fim mereu însetaţi de sex si putere, să ne mîniem cînd pretenţiile instinctelor noastre riscă să fie ameninţate; să-i invidiem pe cei ale căror ambiţii reuşesc, în timp ce ale noastre eşuează. Mîncăm, bem şi punem mîna pe mult mai mult decît ne este necesar, din toate, de teama că n-o să ne ajungă. Şi, de-a dreptul îngroziţi de ideea de muncă, alunecăm în inactivitatea dictată de lene. Trîndăvim sau amînăm lucrul la nesfîrşit sau, în cel mai bun caz, îl facem scrîşnind din dinţi şi fără vlagă. Fricile noastre sînt ca nişte termite care devorează, fără încetare, temelia oricărui tip de viaţă pe care am încerca să-l construim.

Deci, cînd metoda AA sugerează un inventar făcut fără teamă, unui nou venit i se va părea că i se cere ceva peste puterile lui. Este învins, atît de orgoliu, cît şi de teamă, ori de cîte ori încearcă să se privească pe dinăuntru. Orgoliul îi spune: "Tu n-ai nevoie să treci prin asta;" iar Frica îi spune: "N-o să ai curajul să te uiţi într-acolo!" Dar avem mărturia membrilor AA care au încercat cu adevărat să-şi facă inventarul-orgoliul şi teama de acest gen se dovedesc a fi doar un fel de "bau-bau," nimic altceva. Odată ce avem întreaga bunăvoinţă de a face acest inventar, şi ne străduim să facem o treabă minuţioasă, scena, aflată pînă acum în ceaţă, va fi scăldată într-o lumină minunată. Dacă insistăm suficient, se va naşte în noi un gen cu totul nou de încredere iar sentimentul acela de uşurare, cînd ne privim-în sfîrşit-aşa cum sîntem, nu poate fi descris în cuvinte. Acestea sînt cele dintîi roade ale Pasului 4.

Pînă aici, debutantul a tras probabil următoarele concluzii: că defectele sale de caracter, reprezentînd instincte rătăcite, au fost cauza primară a băutului şi a eşecului în viaţă; că, dacă nu este nici acum dornic să lucreze din greu la eliminarea celor mai grave dintre defectele sale, atît abstinenţa împlinită, cît şi pacea sufletească îl vor ocoli; că toată fundaţia aceea şubreda a vieţii sale trebuie dărîmată şi reconstrucţia să înceapă pe piatra de granit. Fiind acum dornic să pornească în căutarea defectelor personale, debutantul va întreba: "Şi anume, cum urmează să procedez? Cum să-mi fac inventarul personal?" Din moment ce Pasul 4 nu este decît începutul unei practici de-o viaţă, i se poate sugera să arunce mai întîi o privire asupra acelor slăbiciuni care se văd cu ochiul liber şi care i-au adus mari necazuri. Dacă-şi foloseşte propria putere de apreciere cum ştie el mai bine, a ceea ce a fost bun şi a ceea ce a fost rău, ar putea ajunge la o schiţă statistică a comportamentului personal, cu privire la instinctele sale primare pentru sex, securitate şi viaţă socială. Trecîndu-şi viaţa în revistă, se poate pune imediat pe treabă, reflectînd asupra unor întrebări, precum urmează:

Cînd, cum şi în ce împrejurări ne-a făcut rău, altora şi mie, goana mea egoistă după relaţii sexuale? Care sînt persoanele care au suferit, şi cît de grav? Mi-am stricat căsnicia şi mi-am vătămat copiii? Mi-am prăpădit prestigiul social? Cum am reacţionat eu la toate astea, atunci cînd s-au petrecut? M-am ars eu pe rugul vinovăţiei, cu un foc pe care nimic nu-l putea stinge? Sau poate am ţinut morţiş că eu am fost victima, spălîndu-mă astfel pe mîini de orice răspundere? Cum am reacţionat la frustrările în materie de sex? Cînd eram refuzat, deveneam răzbunător sau deprimat? Îmi descărcam frustrările pe alte persoane? Dacă atmosfera de acasă era rece şi eram mereu respins, foloseam acest lucru pentru promiscuităţi?

Pentru majoritatea alcoolicilor, sînt de asemenea importante întrebările referitoare la comportamentul lor în privinţa securităţii financiare şi emoţionale. În aceste zone, frica, lăcomia, atitudinile posesive şi orgoliul au făcut ravagii mult prea des. Scrutîndu-şi antecedentele în afaceri sau la serviciu, oricare alcoolic se poate întreba: pe lîngă problema băutului, ce defecte de caracter au contribuit la instabilitatea mea financiară? Mi-am distrus încrederea şi echilibrul interior prin teamă sau prin vreun complex de inferioritate? Am încercat eu să maschez acele sentimente de insuficienţă prin înşelăciuni, trădări, minciuni sau eschivări de la responsabilităţi, ori prin oprimarea altora, pentru că nu reuşeau să-mi recunoască talentele excepţionale? M-am supraestimat şi am făcut pe "cine sînt eu?" Am avut ambiţii neprincipiale, care mă făceau să-mi trădez şi să-mi subminez asociaţii? Am fost un extravagant? Am luat mereu bani cu împrumut, fără să mă sinchisesc prea mult de a-i da vreodată înapoi? Am fost ultra-zgîrcit, refuzînd să-mi întreţin familia cum se cuvenea? Am încercat să fac bani încolţind oameni? Cum am stat cu metodele rapide de făcut bani, cu speculaţiile la bursă, cu jocurile de noroc?

Multe femei în AA, care lucrează în afaceri descoperă că şi ele au avut multe probleme de acest gen. Dar, şi o casnică alcoolică poate ruina finanţele familiei sale. Poate falsifica facturi, manipulează banii de mîncare, îşi petrece după-amiezele la jocuri de noroc şi-i face soţului datorii din iresponsabilitate, risipă şi extravaganţe.

Dar, alcoolicii care şi-au pierdut prin băut serviciul, familia şi prietenii, vor avea de făcut o examinare foarte strînsă a sinelui, pentru a depista modul în care propriile defecte de personalitate le-au demolat securitatea.

Cele mai obişnuite simptome ale insecurităţii emoţionale sînt îngrijorările, mînia, auto-compătimirea şi depresiile. Ele par de multe ori să-şi aibă rădăcina în interiorul nostru, alteori par să vină din afara noastră. Ca să facem inventarul acestui aspect, este nevoie să cercetăm cu grijă toate relaţiile personale care ne aduc necazuri încontinuu sau cu diverse ocazii. Este bine să ţinem minte că acest tip de insecuritate poate apărea în orice zonă în care ne sînt ameninţate instinctele. Întrebările în această direcţie pot suna cam aşa: Cînd trec în revistă atît trecutul, cît şi prezentul, care situaţii sexuale îmi aduc nelinişte, amărăciune, frustrare sau deprimare? La o evaluare cinstită a incidentelor, văd eu unde este propria mea greşeală? Oare n-am ajuns în această situaţie stînjenitoare din cauza orgoliului sau a unor pretenţii nerezonabile din partea mea? Sau, dacă tulburările mele par să fie provocate de comportamentul altora, de ce îmi lipseşte capacitatea de a accepta ceva ce nu pot schimba? Acest gen de întrebări fundamentale pot aduce lumină asupra sursei neliniştii mele şi-mi pot arăta dacă sînt în stare să-mi modific propriul comportament şi astfel să mă adaptez cu seninătate auto-disciplinei.

Să presupunem că insecuritatea financiară provoacă exact aceleaşi sentimente, în mod constant. Mă pot întreba pînă la ce punct mi-am alimentat eu-însumi, prin propriile greşeli, neliniştile care mă rod. Şi dacă faptele altora sînt o parte din cauză, ce pot face legat de aceasta? Dacă sînt incapabil să schimb actuala stare de lucruri, am măcar bunăvoinţa de a lua măsurile necesare, pentru a-mi modela viaţa conform condiţiilor existente? Întrebări ca acestea, plus altele pe care şi le poate pune fiecare, în cazul său, vor ajuta la descoperirea rădăcinii răului.

Însă, mulţi dintre noi am suferit mai ales din cauza relaţiilor noastre strîmbe cu familia, cu prietenii şi cu societatea în general. Mai ales în privinţa acestora, am avut un comportament stupid şi o atitudine încăpăţînată. Cel mai important factor, pe care nu reuşim să-l recunoaştem, este incapacitiatea noastra de a fi reali parteneri altor fiinţe umane. Mania egocentrismului sapă două prăpăstii dezastruoase. Fie că ţinem morţiş să-i dominăm pe cei pe care-i cunoaştem, fie că depindem mult prea mult de ei. Dacă ne rezemăm prea mult de semeni, ei ne vor lăsa baltă, mai devreme sau mai tîrziu, pentru că sînt şi ei oameni, şi nu pot satisface pretenţiile noastre interminabile. Astfel, insecuritatea noastră creşte şi devine de neîndurat. Cînd ne facem un obicei din manipularea oamenilor după bunul nostru plac, ei se revoltă şi ne opun o rezistenţă îndîrjită. Atunci în noi se dezvoltă sentimentele rănite, sentimentul persecuţiei şi dorinţa de a plăti cu aceeaşi monedă. Pe măsura ce sporim eforturile de a controla totul, şi eşuăm în continuare, suferinţa noastră devine acută şi constantă. Nu o dată am căutat să fim cel mai important membru al familiei, unicul prieten al altora, unicul muncitor printre muncitori, unicul cetăţean util al societăţii. Am încercat mereu să fim fie în vîrful piramidei, fie ascunşi sub ea. Acest comportament egocentric ne-a blocat posibilitatea de a fi partenerul cuiva din jur. Prea puţine înţelegeam noi despre adevărata frăţie omenească.

Unii vor avea obiecţii la adresa multora dintre întrebările sugerate aici, deoarece ei cred că defectele lor de caracter n-au ajuns atît de evidente. Acestora li se poate sugera că o examinare conştiincioasă poate dezvălui exact acele defecte la care se referă întrebările contestate. De multe ori, la inspecţia noastră "la suprafaţă" n-au apărut lucruri prea urîte; dar am fost uluiţi să descoperim că aceasta s-a întîmplat aşa pentru că îngropaserăm defectele foarte adînc în noi-înşine, sub straturi groase de auto justificări. Oricare au fost defectele, ele ne-au dus la alcoolism şi suferinţă.

De aceea, amănunţit este bine să fie cuvîntul-cheie cînd ne facem inventarul. Legat de acest lucru, este înţelept să scriem pe hîrtie întrebările şi răspunsurile noastre. Va fi de mare ajutor pentru limpezirea gîndurilor şi pentru onestitatea investigaţiei. Va fi prima dovadă concretă a dorinţei noastre desăvîrşite de a continua drumul acesta.

Intră în contact cu noi

Cluj-Napoca,

Calea Dorobanților 94 sc V ap. 92

: 0374 490901

: 0374 091867

: help@aaromania.ro

Vreau să primesc informații privind viața AA

Search