PASUL 11

"Am căutat, prim rugăciune şi meditaţie, să ne întărim contactul conştient cu Dumnezeu, aşa cum şi-L închipuia fiecare dintre noi, cerîndu-I doar să ne arate voia Lui în ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim."

Rugăciunea şi meditaţia sînt principalele noastre căi de contact conştient cu Dumnezeu.

Noi, cei din AA, suntem oameni activi, care - de obicei pentru prima dată în viaţă - savurăm satisfacţia de a avea de-a face cu realităţile vieţii şi care ne străduim să încercăm să-l ajutăm pe următorul alcoolic care ni se alătură. Deci, nu este surprinzător faptul că uneori tindem să nu luăm în serios meditaţia şi rugăciunea, ca şi cum n-ar fi ceva cu adevărat necesar. Bineînţeles, simţim că ele ne sînt de folos din cînd în cînd, ca să facem faţă unei crize ocazionale, dar, la început, mulţi dintre noi tindem să le privim ca pe o misterioasă deprindere preoţească din care noi n-am putea spera să obţinem decît un beneficiu de mîna a doua. Poate că nici nu credem deloc în ele.

Unora dintre nou-veniţi, ca şi celor care au fost agnostici şi care mai consideră grupul ca putere superioară, nu le sînt convingătoare, ba chiar le sînt dubioase toate recomandările legate de puterea rugăciunii, în ciuda întregii logici şi experienţe care o dovedesc. Aceia dintre noi, care am trecut prin aceste stări, putem cu siguranţă privi reacţia lor cu înţelegere şi simpatie. Ne amintim prea bine cum se revoltă ceva din adîncul nostru împotriva ideii de a ne apleca în faţa lui Dumnezeu.

Mulţi dintre noi aveam şi puternice "dovezi logice" că nu există nici un fel de Dumnezeu. Cum se puteau explica toate accidentele, bolile, cruzimea şi nedreptatea din lume? Cum se explicau toate acele nefericite vieţi care rezultau, direct, din naşteri nenorocite şi circumstanţe incontrolabile? Cu siguranţă, schema acestor lucruri nu era croită după o judecată dreapta şi prin urmare, nu există Dumnezeu.

Uneori o luam pe o cale puţin diferită. Sigur, ne spuneam, probabil că într-adevăr găina a ieşit înaintea oului. Fără îndoială că universul a avut o "cauză primară" de vreun fel - Dumnezeul Atomului, probabil - cînd fierbinte, cînd rece. Dar e sigur că nu există nici o evidenţă a unui Dumnezeu care să ştie sau care să se sinchisească de fiinţele umane. Ne plăcea metoda AA,* bun; şi chiar ne grăbeam să afirmăm că a făcut miracole. Dar ne feream de rugăciune şi meditaţie cu încăpăţînarea omului de ştiinţă, care refuză să facă un anumit experiment de teamă să nu i se dovedească falsă cine ştie ce teorie favorită de-a sa. Desigur, pînă la urmă am făcut experimentul, şi cînd au apărut rezultate neaşteptate, ne-am simţit altfel; de fapt, percepeam totul altfel; în consecinţă, am fost cuceriţi de meditaţie şi rugăciune. Am descoperit că aceasta i-se poate întîmpla oricui care încearcă. S-a spus pe bună dreptate că "cei care iau peste picior rugăciunea, sînt aproape numai cei care n-au încercat-o niciodată serios".

Aceia dintre noi care am ajuns să folosim rugăciunea cu regularitate, nu mai dorim să ne lipsim de ea, exact aşa cum nu dorim să ne lipsim de aer, de mîncare sau de lumina soarelui. Şi din acelaşi motiv: Cînd refuzăm aerul, mîncarea, lumina, - trupul suferă. Iar cînd ne îndepărtăm de meditaţie şi rugăciune, ne privăm mintea, experienţele sufletului şi intuiţiile de suportul lor vital. Şi aşa precum trupul se veştejeşte din lipsă de hrană, tot astfel se întîmplă şi cu sufletul. Toţi avem nevoie de lumina realităţii Providenţiale, de hrana ce vine din Puterea lui Dumnezeu şi de aerul dătător de viaţă al îndurării Sale. Experienţa de viaţă a celor din AA confirmă uimitor de mult acest adevăr vechi de cînd lumea.

Există o legătură directă între auto-examinare, meditaţie şi rugăciune. Luate separat, aceste practici pot aduce un mare beneficiu şi multă uşurare. Dar cînd ele sînt legate logic şi întreţesute, rezultatul este un fundament de neclintit al vieţii însăşi. Din cînd în cînd vom obţine cu siguranţă cîte o imagine a ce este acea realitate ultimă - împărăţia Divină. Şi vom găsi mîngîiere şi asigurări că destinul nostru pe acel tărîm va fi protejat în faţa răului, cîtă vreme vom încerca, indiferent de poticneli, să aflăm şi să împlinim voia propriului Creator.

După cum am văzut, auto-examinarea este calea prin care aducem o nouă viziune, o nouă acţiune şi gratis îndurării, asupra laturii întunecate, negative a firii noastre. Este un pas întru dezvoltarea acelui gen de umilinţă care ne dă posibilitatea să primim ajutorul lui Dumnezeu. Dar nu este decît un prim pas. Iar noi dorim să mergem mai departe.

Dorim ca ceea ce este mai bun în noi toţi - chiar şi în cei mai înrăiţi dintre noi - să înflorească şi să crească. Mai mult ca sigur vom avea nevoie de aer fortifiant şi de hrană în abundenţă. Dar mai presus de toate, ne trebuie lumina soarelui; prea puţine vietăţi pot create în întuneric. Meditaţia este pasul nostru în lumina soarelui. Atunci, deci, cum să medităm?

Experienţa reală a meditaţiei şi rugăciunii de-a lungul secolelor este - desigur - imensă. Bibliotecile şi locurile de cult de pe tot globul sînt comori deschise tuturor căutătorilor. Este de sperat că toţi membrii AA, deja încurajaţi către meditaţie prin apartenenţa lor religioasă, se vor întoarce la practicile respective cum n-au făcut-o niciodată înainte. Dar ce ne facem ceilalţi, mai puţin norocoşi, care nici nu ştim cum să începem? Ei bine, am putea începe în felul următor: Mai întîi să aruncăm o privire asupra unei rugăciuni cu adevărat bune. Nu avem de căutat prea departe; mari oameni al tuturor religiilor, bărbaţi şi femei, ne-au lăsat o minunată moştenire. Acum, haideţi să luăm în considerare o rugăciune devenită clasică.

Autorul ei este un om care, de cîteva secole a ajuns să fie considerat un sfînt. Nu ne vom lăsa mînaţi de prejudecăţi şi nici de teamă din cauza aceasta. Deşi n-a fost alcoolic, tot ca şi noi a trecut şi el printr-un "storcător" emoţional. Şi, cînd a ieşit pe partea cealaltă din dureroasa experienţă, această rugăciune a fost expresia a ceea ce vedea, simţea şi dorea să devină:

"Doamne, fă-mă unealta Divinei armonii, să pot sădi iubirea, acolo unde-i ură, iertarea, unde-i nedreptate, credinţă, unde-i îndoială, speranţă, unde-i deznădejde, lumina, unde-i întuneric şi bucuria, unde a tristeţe. Doamne, fă-mă să doresc mai mult să mîngîi, decît să fiu mîngîiat, mai mult să iubesc eu, decît să fiu iubit. Căci, doar cînd dăm, putem primi, doar cînd iertăm, sîntem iertaţi şi doar murind, ne naştem pentru veşnicie. Amin."

Ca începători într-ale meditaţiei, am putea acum reciti această rugăciune de mai multe ori, fără grabă, savurînd fiecare cuvînt şi încercînd să percepem înţelesul profund al fiecărei expresii şi idei. Ne va fi de ajutor dacă putem alunga orice rezistenţă din calea celor comunicate de prietenul nostru. Căci dezbaterile n-au ce căuta în meditaţie. Ne odihnim în tihna gîndurilor cuiva care ştie-şi astfel, putem învăţa şi trăi noi înşine acele lucruri.

Să ne destindem, ca şi cum am sta întinşi pe o plajă scăldată în soare şi să respirăm adînc farmecul cu care ne învăluie această rugăciune. Haideţi să avem bunăvoinţa de a ne lăsa purtaţi, întăriţi, înălţaţi de acest curent viu de energie spiritual, de frumuseţea şi iubirea cu care sînt încărcate aceste cuvinte. Acum, să privim marea şi să reflectăm asupra misterului ei; să ridicăm apoi privirile către orizontul îndepărtat, dincolo de care vom căuta toate acele minuni, încă nevăzute.

"Ia mai taci!", spune o voce interioară. "Ce-i cu prostiile astea? Ana ceva nu se poate pune-n practică."

Cînd asemenea gînduri îşi croiesc drum în mintea noastră, ne-am putea strădui să ne amintim, chiar dacă un pic jenaţi, cît de repede cădeam de acord să ne construim o realitate imaginată de "duhurile sticlei". Nu-i aşa că un asemenea gen de gînduri ne desfăta la culme? Şi, azi, chiar dacă sîntem abstinenţi, nu cumva încercăm să facem adesea exact acelaşi lucru? Poate că necazul nostru nu era că încercăm să ne folosim imaginaţia. Poate că adevăratul necaz venea din incapacitatea noastră, aproape completă, de a ne îndrepta imaginaţia spre obiective corecte. Nu a nimic rău în legătură cu imaginaţia constructivă; toate realizările sănătoase provin din ea. La urma urmelor, nimeni nu-şi poate construi o casă, pînă nu şi-a imaginat un plan al construcţiei. Ei bine, şi meditaţia este aşa ceva; ea încearcă să imagineze obiectivul nostru spiritual, înainte de a porni către el. Deci, să ne întoarcem la acea plajă însorită - sau la cîmpie, sau la munte, dacă preferaţi.

După ce, prin astfel de procedee simple, ne-am plasat într-o stare în care ne putem concentra netulburaţi asupra imaginaţiei constructive, am putea proceda, în continuare, în felul următor:

Citim rugăciunea încă o dată şi încercăm, din nou, să vedem care este esenţa profunzimii ei. Apoi ne vom gîndi la omul care a spus-o pentru prima oară. Mai întîi, a vrut să fie o "unealtă". Apoi, a cerut favorul de-a putea aduce iubire, iertare, armonie, adevăr, credinţă, speranţă, lumină şi bucurie fiecărei fiinţe umane pe care o va întîlni.

Apoi, urma exprimarea unei aspiraţii şi a unei speranţe pentru sine-însuşi. Speră, că prin voia lui Dumnezeu, să fie în stare să găsească el-însuşi unele dintre aceste comori. Voia să încerce acest lucru pe calea uitării de sine. Ce înţelegea el prin "uitare de sine" şi cum şi-a propus să realizeze aceasta?

Credea că cel mai bine era să mîngîie el pe alţii, în loc să aştepte mîngîierea lor; mai bine să-i înţeleagă el pe alţii, decît să aştepte înţelegere; mai bine să-i ierte el pe semeni, decît să aştepte iertarea lor.

Pînă aici, poate fi un fragment din ceea ce se cheamă meditaţie, poate prima noastră încercare de a ajunge la o anumită stare de spirit, un prim pas pe tărîmul spiritului, dacă doriţi. Este necesar să urmeze o privire atentă asupra locului în care ne aflăm acum, şi încă una, asupra a ceea ce se va putea întîmpla în viaţa noastră, dacă am fi în stare să ne apropiem de idealul întrezărit. Meditaţia este ceva ce poate fi dezvoltat în continuare. Este nelimitată, în adîncime şi înălţime. Ajutată de toate instrucţiunile şi exemplele pe care le putem găsi, ea rămîne o aventură individuală, ceva ce fiecare dintre noi poate dirija după cum doreşte. Dar obiectivul ei este întotdeauna acelaşi: îmbunătăţirea contactului nostru conştient cu Dumnezeu, cu bunătatea, înţelepciunea şi iubirea Lui. Şi să ţinem mereu minte că meditaţia este ceva deosebit de practic. Unul dintre primele sale roade este echilibrul emoţional. Prin acesta, ne putem lărgi şi adînci liniile de comunicaţie cu Dumnezeu, aşa cum ni-L închipuim fiecare.

Ce s-ar putea spune acum despre rugăciune? Rugăciunea este înălţarea mintii şi a inimii către Dumnezeu - şi, în acest sens, ea include meditaţia. Cum să procedăm cu rugăciunea? Şi cum se potriveşte ea cu meditaţia? Rugăciunea, aşa cum este ea de obicei înţeleasă, este o petiţie către Dumnezeu. După ce am deschis liniile de comunicaţie cu Dumnezeu, cît am putut noi mai bine, încercăm să cerem acele lucruri juste de care noi, şi alţii, avem cea mai mare nevoie. Considerăm că întreaga noastră serie de nevoi este bine definită de acea parte a Pasului 11, care spune: "...cerîndu-I doar să ne arate voia Lui în ce ne priveşte şi să ne dea puterea s-o împlinim." O astfel de cerere se va potrivi în fiecare clipă a zilei.

Dimineaţa ne gîndim la orele care urmează. Probabil că ne gîndim la munca acelei zile şi la şansele noastre de a fi utili şi de ajutor sau la vreo problemă deosebită la care ne aşteptăm. Este posibil ca astăzi să vedem continuarea unei serioase şi încă nerezolvate probleme, rămasă de ieri. Vom fi imediat tentaţi să cerem soluţii specifice la probleme specifice şi capacitatea de a fi de folos altora, aşa cum credem noi de cuviinţă. În acest caz îi cerem lui Dumnezeu să facă aşa cum vrem noi. De aceea, este nevoie să cumpănim fiecare cerere cu grijă, ca să vedem care este meritul ei real. Dar chiar şi aşa, cînd cerem lucruri specifice va fi bine să adăugăm fiecărei cereri: „...dacă aceasta este voia Ta". Cerem pur şi simplu ca pe parcursul zilei, Dumnezeu să ne dea darul de a înţelege cît mai bine ce vrea El cu noi în acea zi şi binecuvîntarea de a putea împlini acel lucru.

Pe măsură ce avansăm în zi putem face o pauză, cînd avem de întîlnit o nouă situaţie sau de luat o hotărîre; şi putem reînnoi cererea simplă: "Facă-se voia Ta, nu a mea." Dacă în asemenea momente se întîmplă ca tulburarea emoţională să fie mare, cu siguranţă ne vom menţine echilibrul, dacă ne amintim şi ne repetăm o anumită rugăciune sau expresie care a apărut în lectura sau meditaţia noastră. Simpla repetare a acelei rugăciuni sau expresii ne va ajuta să descongestionăm un canal înfundat de mînie, frică, frustrare sau neînţelegere şi ne va permite să ne întoarcem la cel mai sigur ajutor aflarea voinţei lui Dumnezeu, nu a voinţei noastre, în momente de încordare. În asemenea momente critice, dacă ne amintim că "este mai bine să mîngîiem, decît să fim mîngîiaţi, mai bine să înţelegem, decît să fim înţeleşi şi mai bine să iubim, decît să fim iubiţi" vom urma intenţiile Pasului 11.

Desigur, este de înţeles şi considerăm rezonabilă, întrebarea care se pune deseori: "De ce nu putem merge cu o anumită dilemă care ne tulbură direct la Dumnezeu ca, prin rugăciune, să fim siguri că obţinem răspunsuri precise şi clare la cererea noastră?"

Se poate şi aşa, dar riscurile sînt mari. Vedem mulţi membri AA care îi cer lui Dumnezeu cu multă seriozitate şi încredere, ghidare explicită, pe teme variind între o zguduitoare criză familială sau financiară şi corectarea unei greşeli personale minore, cum ar fi lipsa de punctualitate. Însă, foarte adesea, gîndurile care par să vină de la Dumnezeu nu sînt deloc răspunsuri. Ele se dovedesc a fi inconştiente speculaţii mentale bine-intenţionate. Membrul AA sau oricine altcineva care încearcă să-şi conducă viaţa în mod rigid, exclusiv pe baza acestui gen de rugăciune, de auto-servire cu răspunsuri de la Dumnezeu, este o persoană foarte derutată. Reacţia sa la orice întrebare sau critică a actelor sale este să-şi răspundă că el se bazează doar pe Dumnezeu pentru orice problemă, mare sau mică. Probabil că uită adesea că tendinţa omenească, de a găsi mereu justificări şi de a-şi lua propriile dorinţe drept realitate, i-a falsificat aşa-zisa inspiraţie divină. Cu cele mai bune intenţii, el încearcă să-şi forţeze propria voinţă în toate situaţiile şi problemele, ferm convins că acţionează din acel moment sub ghidarea lui Dumnezeu. Sub imperiul acestei iluzii, el poate stîrni desigur mari ravagii, fără să aibă nici cea mai mică intenţie de a face aşa ceva.

Mai putem cădea şi într-o altă ispita, aceea de a ne formula idei despre ce credem noi că ar fi voia lui Dumnezeu pentru alţii. Ne spunem: "Omul acesta trebuie vindecat de boala sa fatală" sau "Durerile sufleteşti ale celui de colo trebuie uşurate" - şi începem să ne rugăm pentru aceste lucruri specifice. Asemenea rugăciuni sînt fără îndoială acte fundamental bune, dar ele se bazează adesea pe presupunerea că noi cunoaştem voia lui Dumnezeu pentru persoana pentru care ne rugăm. Aceasta înseamnă că, alături de o rugăciune cinstită poate exista o anumită doză de aroganţă şi îngîmfare. Din experienţa noastră AA reiese clar că, mai ales în asemenea cazuri este necesar să ne rugăm ca voia lui Dumnezeu, oricare este ea, să se împlinească pentru alţii şi pentru noi-înşine.

În AA am descoperit că, rugăciuni urmate de rezultate cu adevărat bune, există cu adevărat. Ele sînt o chestiune de cunoaştere şi experienţă. Toţi cei care au perseverat au descoperit o forţa care nu le aparţinea de obicei. Au găsit înţelepciune peste capacitatea lor obişnuită. Şi au găsit o pace sufleteasca mereu crescîndă, care nu-i părăseşte nici în faţa circumstanţelor dificile.

Descoperim că primim într-adevăr ghidare pentru viaţa noastră exact în clipa în care încetăm să ne exprimăm propriile pretenţii faţă de Dumnezeu de a ne da una sau alta, la cerere sau cum vrem noi. Aproape oricare membru AA cu experienţă vă va spune ce turnură, remarcabilă şi neaşteptat de bună, au luat problemele sale, pe cînd încerca să-şi îmbunătăţească propriul contact conştient cu Dumnezeu. Vă va spune şi cum - din momentele cele mai pline de durere şi suferinţă, cînd mîna lui Dumnezeu părea grea sau chiar nedreaptă - a învăţat lecţii noi, a primit noi resurse pentru curaj şi în cele din urmă, a fost întărit de convingerea că Dumnezeu "săvîrşeşte minunile Sale pe căi misterioase."

Este bine ca toate acestea să fie veşti încurajatoare pentru cei care au rezerve faţă de rugăciune, fie pentru că nu cred în ea, fie pentru că simt că nu ar avea acces la ajutorul şi ghidarea lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi, fără excepţie, trece prin faze în care nu se poate ruga altfel decît expunîndu-şi propria voinţă. Uneori mergem chiar şi mai departe. Ne cuprinde o revoltă atît de nesănătoasă, încît pur şi simplu nu ne rugăm. Nu este necesar să gîndim prea urît despre noi-înşine cînd apar asemenea momente. Este important să reluăm rugăciunea din clipa în care sîntem iar în stare, făcînd ceea ce ştim că este bine pentru noi.

Poate că cea mai mare răsplată pe care o obţinem din meditaţie şi rugăciune este sentimentul că aparţinem, pe care îl vom putea cunoaşte astfel. Nu mai trăim într-o lume complet ostilă. Nu mai sîntem pierduţi, speriaţi şi fără ţintă. Din clipa în care avem şi cea mai vagă imagine a ceea ce vrea Dumnezeu cu noi, din clipa în care începem să vedem adevărul, dreptatea şi iubirea ca pe nişte lucruri reale şi eterne ale vieţii nu mai sîntem profund tulburaţi de ce-ar părea o dovadă contrară, în problemele pur umane care ne înconjoară. Noi ştim ca Dumnezeu veghează cu iubire deasupra noastră. Ştim că atunci cînd ne întoarcem către El totul va fi în regulă cu noi, acum şi pururi.

Intră în contact cu noi

Cluj-Napoca,

Calea Dorobanților 94 sc V ap. 92

: 0374 490901

: 0374 091867

: help@aaromania.ro

Vreau să primesc informații privind viața AA

Search